o babilonie...

Rămâne tot o babilonie.

marți, 16 decembrie 2014

BEAT-URI PLICTISITE



Sunt o Albă ca Zăpada înconjurată de alte mii de Albe ca Zăpada
Am jeansi jerpeliţi
şi bascheţi suprauzaţi
de la trotuarele crăpate de vreme,
de la bordurile tocite,
de la atâta fotbal,
aşadar,
de la atâta cutreierat.

Trebuie doar să mă uit spre voi
şi
vă citesc în palme,
în capete,
în ochi şi-n ceafă,
în membre.
Sunt un profet anatomic
de-naltă clasă.

Numai că mişcarea în beat-uri de grime
m-a adus în mijlocul
piticilor de grădină
hidoşi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu